Asociația Drumeții Montane lansează ediția cu numărul șase a proiectului
național Eco Junior care s-a bucurat de un real succes datorită
numărului mare de școli și profesori implicați în toți acești ani.
Proiectul Eco Junior are drept scop promovarea unei atitudini de respect
față de mediul înconjurator, sensibilizarea copiilor pentru protejarea
ecosistemelor, dezvoltarea spiritului ecologic, cercetarea, studierea,
exploatarea și apărarea mediului și elaborarea unor programe culturale
de către profesorii implicați, împreună cu voluntarii Asociației
Drumeții Montane.
Asociația Drumeții Montane invită toate cadrele didactice și școlile din
țară să ia parte și în acest an la cel mai mare proiect de educație
ecologică din România, unde toți vor participa sub un singur nume “Eco
Junior”.
Numărul școlilor înscrise în cadrul proiectului în 2018 a fost de 560 ,
respectiv 3000 de cadre didactice au devenit voluntari ai Asociației
Drumeții Montane și au organizat diverse activități ecologice-culturale
pentru a promova un stil de viață sănătos în rândul copiilor.
Părinții au înteles că implicarea extra-școlară a copilului este
benefică pentru dezvoltarea lui personală și au încurajat profesorii să
organizeze cât mai multe activități.
Ca în fiecare an proiectul Eco Junior este organizat de voluntari.
Asociația Drumeții Montane mulțumește profesorilor și școlilor care s-au
implicat și care au demonstrat că elevii sunt asemeni copiilor lor.
Află mai multe detalii despre proiect accesând www.ecojunior.drumetiimontane.ro
Despre Asociația “Drumeții Montane”:
S-a nascut din dorința de a face acel CEVA despre care toți vorbim că
trebuie făcut, dar niciodată nu intreprindem pasul următor... s-a nascut
pe creasta Parângului, în padurile Vâlcanului și pe malurile apelor din
Retezat, s-a nascut cu speranța că împreună cu voi vom fi răspunsul la
întrebarea: CINE?