Educati in spirit ecologic, copiii sunt cea mai puternica arma pe care o putem folosi pentru a schimba lumea in bine. De aceea, peste 220 de scoli din Romania si peste 370 de profesori au ales ca in acest an sa se implice in Proiectul Eco Junior 2015, realizat de Asociatia Drumetii Montane.
Calitatea mediului inconjurator se reflecta direct in vietile elevilor si ale familiilor lor. Activitatile de educatie ecologica prin joc ce se vor desfasura in cadrul programului "Sa stii mai multe, sa fii mai bun!"cu ajutorul profesorilor, cat si cele desfasurate in natura, ajuta la constientizarea importantei conservarii naturii de catre copii.
Proiectul Eco Junior 2015, realizat de catre Asociatia Drumetii Montane din dorinta de a educa cat mai multi elevi in domeniul ecologic, se va desfasura in perioada 6 – 10 aprilie. Proiectul se adreseaza tuturor cadrelor didactice din Romania interesate de educatia ecologica si care doresc sa se implice ca voluntari in organizarea de activitati eco-recreative cu nuante ludice.
Prin intermediul acestor activitati, elevii vor dobandi un set de cunostinte ecologice si un atasament deosebit fata de natura, alimentandu-li-se motivatia si dorinta de a participa la cat mai multe activitati de a mentine mediul cat mai curat.
Interactiunea reprezentantilor Asociatiei Drumetii Montane cu elevii, prin iesiri in aer liber sau organizarea de activitati extra-scolare cu nuanta ecologica, s- a dovedit in anii trecuti a fi cea mai eficienta actiunea de a promova mediul inconjurator si un stil de viata sanatos.
Acitivatile din cadrul Proiectului Eco Junior 2015 variaza in functie de varsta elevilor, motiv pentru care profesorul delegat va alege tipul de activitati ce se vor organiza in cadrul proiectului.
Proiectul Eco Junior 2015 este sprijinit de catre CH-Center.ro
Detaliile despre acest proiect si despre temele propuse in acest an le gasiti accesand site-ul : www.asociatia.drumetiimontane.ro ,sectiunea ECO JUNIOR 2015, sectiune aflata in partea stanga a ecranului. Cadrele didactice pot organiza una sau mai multe activitati.
Asociatia Drumetii Montane este o organizatie non-profit, ce are in componenta sa doar voluntari, de aceea suntem mereu in cautare de persoane pasionate de eco-turism. Daca esti interesat(a) de activitatile pe care le desfasoara asociatia noastra sau la care participa, esti asteptat(a) in echipa noastra!