Campionatul National ”Stafeta Muntilor” a debutat in luna florilor

Campionatul National ”Stafeta Muntilor” a debutat in luna florilor


Campionatul National ”Stafeta Muntilor” a debutat in luna florilor, cand in Muntii Parang ”vremea buna” se lupta cu ultimele ploi reci, iar acum in amurgul toamnei, cand iarna trimite catre noi avangarda gerului, montaniarzii s-au reunit pentru a-i premia pe castigatorii editiei I, dar si pentru a stabili etapele competitionale ce se vor desfasura in anul 2013.
    Pe malul Oltului, in Muntii Coziei - statiunea Calimanesti-Caciulata s-a desfasurat recent Festivitatea de premiere a Campionatul National ”Stafeta Muntilor”, eveniment sportiv-cultural-ecologic la care au participat peste 140 de persoane cu varste intre 1 si 68 ani.
    Castigatorii Editiei I au fost premiati cu premii consistente oferite de: Belkin International, Inc. , SIS Travel (www.sis-travel.com ), Infopensiuni.ro, Love Plus, Lec-Academy.ro, Doppel Herz (www.queisser.ro), Tupperware.ro, Bookblog.ro, R-therapy.ro, Valea-Mare.ro, Libris.ro, Edituracununidestele.ro, Anthonyfrost.ro, Ch-Center.ro, Craimont.ro, Sfing.ro, TehnoPlus Industry iar  Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Gorj ii multumim pentru sprijinul acordat in realizarea activitatii de videoproiectie.
    Anfitrionii evenimentului au fost tinerii din cadrul Asociatiei Drumetii Montane, by  JNEPENII, ecologisti veritabili si gazde bune ce au reusit sa aduca multe surprize si bucurie in randul participantilor.
    Efortul lor a fost rasplatit de catre invitatii care au condimentat cele trei zile cu initiativa si multa voie buna, iar la final i-au rasplatit cu aplauze si felicitari.
    Vineri a fost ziua, dar in special seara revederilor, cand aprigii adversari din probele de raid montan, orientare si escalada au cantat impreuna piese din folclorul montan, iubite de generatii diferite.
    Sambata dimineata reprezentantii cluburilor de turism montan prezente la eveniment au stabilit etapele calendarului competitional 2013, context in care conducerea curtii de arbitraj a fost preluata de catre Asociatia Zimbrul Carpatin Pitesti, iar organizator onorific 2013 – Asociatia pentru Turism, Sport si Ecologie  HAI-HUI Tg-Jiu .
    Concursurile de turism montan vor debuta in luna mai si se vor incheia in luna septembrie, existand sapte etape.
    Participantii au apreciat faptul ca in doua etape vor fi atinse varfuri ce depasesc 2500 metri, respectiv Vf. Moldoveanu – cel mai inalt varf din tara si Vf. Parangul Mare.
    Ziua a fost plina de activitatii, iar montaniarzii s-au intrecut in concursuri de table, orientare sportiva si fotbal mixt –proba ce a avut cel mai mare succes.
    Anterior decernarii premiilor au fost vizionate mai multe videoproiectii, remarcandu-se cele pregatite de catre Zimbrul Pitesti, Elite Bucuresti, Calauza Carpatina Petrila, Marmotele Mahmure, Asociatia Drumetii Montane si Jnepenii.
    Intr-o atmosfera de prietenie si fair-play au fost decernate premii speciale, premii pentru cele mai bune cluburi la fiecare categorie de concurs, precum si trofeul de campioni nationali, ce a revenit Asociatiei Zimbrul Carpatin din Pitesti, podiumul fiind completat de catre Marmotele Mahmure si Asociatia pentru Turism, Sport si Ecologie ”Hai-Hui” Tg-Jiu.
    Pentru ca zorii zilei erau inca departe, toti participantii s-au costumat in cea mai mare graba si a inceput fiesta: parada costumelor de carnaval, unde cu totii am aplaudat cand au sosit: Alba ca Zapada, pirande, pisicute, ingerasi, clovni si bufoni, o intreaga corabie de pirati, mumii, regine din Orient, Vaduva Neagra, gansteri, seici, Zorro, indieni, gheise, Scutita Rosie, cetateanul turmentat, Clopotica, Mos Craciun si multe alte personaje.
    Pana spre zorii zilei am cantat, dansat si participat la numeroase probe surpriza, insa cea mai palpitanta a fost tombola.
    Un moment cu totul special s-a petrecut in cadrul concursului de dans pe perechi, cand doi tineri si-au unit pentru totdeauna destinele.
    Pentru ca aceasta seara sa fie una minunata, Razvan si Madalina au intretinut permanent atmosfera.
    Cand primele raze ale diminetii se oglindeau in undele Oltului, Andrei si chitara sa au vestit inceperea unui nou campionat, unul al prieteniei, pentru ca STAFETA MUNTILOR a fost un gand, un vis pe care toti cei care participam l-am transformat in realitate.
    Sa ne vedem pe creste!

Vreau să fiu voluntar!

Dacă ți-ai făcut un stil de viață din activitățile eco-sportiv-turistice te așteptăm alături de noi!

ÎNSCRIE-TE!

Plecăm la drum lung cu încrederea că vom reuși să-i educăm pe cei de lângă noi într-un spirit verde și cu dorința de a face cât mai multe acțiuni pentru a proteja natura în toate formele sale.

Facebook